Florin Tănase crede că FCSB a scos-o pe Universitatea Craiova din lupta la titlu: „Le va fi foarte greu!”

Florin Tănase crede că FCSB a scos-o pe Universitatea Craiova din lupta la titlu: „Le va fi foarte greu!”
  • Publicat:

Florin Tănase, căpitanul în vârstă de 26 de ani al lui FCSB, s-a declarat mulțumit de victoria reușită în fața rivalei Universitatea Craiova.

Universitatea Craiova și FCSB s-au întâlnit duminică seară, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, în cadrul etapei cu numărul 17 din Liga 1, iar roș-albaștrii au învins cu scorul de 3-2.

În urma acestui rezultat, FCSB s-a apropiat la cinci puncte de liderul CFR Cluj, care are însă cu un meci mai puțin disputat. Universitatea Craiova a rămas pe locul 4, la nouă puncte în spatele roș-albaștrilor.

Florin Tănase crede că FCSB a scos-o pe Universitatea Craiova din lupta la titlu

După această partidă, Florin Tănase s-a declarat încântat de succesul obținut în Bănie și a dat de înțeles că este de părere că Universitatea Craiova a ieșit din lupta pentru titlu, urmând ca până la final aceasta să se dea între FCSB și CFR Cluj.

„A fost un meci frumos pentru spectatori, pentru telespectatori. Am întâlnit o echipă care în a doua repriză a jucat fotbal. Prima repriză am controlat-o total. Cred că au avut niște situații foarte bune de a marca în repriza a doua. Și golul egalizator al lor a venit așa din nimic, pe o minge pierdută de mine. Per total, a fost un meci frumos și ne bucurăm de cele trei puncte.

(n.r. Ați scos-o pe Craiova din lupta pentru titlu?) Cred că da, le va fi foarte greu dacă CFR va câștiga (n.r. cu Academica Clinceni, în etapa curentă). Sperăm să o ținem pe aceeași linie și să ne câștigăm meciurile.

Am avut o serie foarte bună cu Edi, îi mulțumim pentru perioada petrecută împreună. Sperăm să continuăm așa”, a spus Florin Tănase, la flash-interviurile de după meci.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×